Simplitatea unor lucruri naste sperante oarbe

Inofensivitatea unor oameni nu vine din ignoranta lor ci din rautatea lor ascunsa. Tot asta venea dintr-o lipsa universala de forta. Simteam vag ca nimic in lumea asta nu poate merge pana la capat nimic nu se poate desavarsi. Ferocitatea obiectelor se epuiza si ea. in felul acesta se nascu in mine ideea imperfectiei oricaror manifestari in lumea asta, fie si supranaturale.intr-un dialog interior ce, cred, nu se sfarsea niciodata, sfida cateodata puterile malefice din jurul meu, dupa cum, altadata le adula: josnic. Practicam unele rituri stranii, cand eram adolesceneta insa nu fara rost.

Daca, plecam de-acasa si mergand pe drumuri diferite, reveneam intotdeauna pe urma pasilor mei, asta o faceam pentru ca sa nu descriu cu mersul meu un cerc in care sa ramana inchise case, si copaci, in aceasta privinta umbletul meu semana cu un fir de ata si daca, o data desfasurat, nu l-as fi strans la loc pe acelasi drum, obiectele stranse in nodul umbletului ar fi ramas pe veci iremediabil si adanc legate de mine. Daca in timp de ploaie ma feream sa ating pietrele din cursul suvoaielor de apa, asta o faceam pentru a nu adauga nimic la actiunea apei si pentru a nu interveni in exercitarea puterilor ei elementare. Focul purifica totul. Aveam intotdeauna in buzunar o cutie de chibrituri. Cand eram foarte trist aprindeam un chibrit si imi treceam mainile prin para focului, mai intai una, apo cealalta. Era in toate astea un fel de melancolie de a exista si un fel de chin organizat normal in limitele vietii mele de copil.

Cu timpul crizele disparura de la sine insa nu fara a lasa in mine pentru totdeauna amintirea lor puternica. Cand am intrat in adolescenta nu am mai avut crize, dar starea aceea crepusculara care le preceda si sentimentul profundei inutilitati a lumii care le urma, devenira oarecum starea mea naturala. Inutilitatea umplu scobiturile lumii ca un lichid ce s-ar fi raspandi in toate d irectiile,iar cerul deasupra mea, cerul vesnic corect, absurd s nedefinit, capata culoarea proprie adisperarii.In inutilitatea aceasta care ma inconjoara si sub cerul acesta pe veci blestemat umblu inca si azi. Pentru crizele mele un medic fu consultat si el pronunta un cuvant ciudat: „paludism"; am fost foarte foarte uimit ca nelinistile mele atat de intime si de secrete pot avea un nume si inca un nume atat de bizar. Doctorul imi prescrise chinina: alt subiect de mirare, imi era imposibil sa inteleg cum s-ar fi putut vindeca spatiile bolnave, ele cu chinina pe care o luam eu.