Orasul ciudat

Coborisem din tren in statia de destinatie, in mijlocul unui cimp, cultivat cu vita de vie si porumb. Controlorul, cu care intrasem in vorba, imi spusese ca orasul era la vreo doi kilometri departare si ca persona care dorea sa-mi vinda casa sedea inainte de a intra in oras, fiind un var de-al sau cam ticnit, iesit la pensie. Drumul spre oras era, de fapt, o carare ingusta prin mijlocul lanului imens de porumb ( destul de nesigura, dealtfel, pentru un strain!), existind riscul de a fi atacat, ca sa nu zic mai mult (cu atita banet la mine!)

Din fericire, n-am fost atacat de nimeni (traisem doar cu frica!) si am ajuns cu bine la nea` Fane, care ma astepta in drum. Casa despre care-mi vorbise la telefon nu arata cum se laudase, chiar ma dezamagise, aducea cu un bordei medieval ( fiind construita din birne de lemn de stejar si chirpici!).” Nu-i tocmai ce mi-ai spus! ii reprosez eu. Nici macar electrificata, cum m-ai asigurat, nu-i?” Omul imi arata linia de curent electric care trecea pe deasupra casei.” Nu trebuie decit sa te legi de firele alea doua!” se apara el. Cit despre casa, ce sa-ti spun! Este asa cum o vezi. Alta n-am! Doi ani am luat lectii de marketing de la doamna primar ca s-o pot vinde!” Interiorul imi displacu si mai mult, semana cu un grajd si mirosea a mucegai.” Ti-o las la jumatate! supralicita omul vazindu-mi dezamagire de pe fata Nu-i cine stie ce, dar la banii astia nu gasesti nicaieri casa si teren, pe deasupra!” Avea dreptate. Cautasem si nu gasisem nicaieri.

Apoi locul era pe gustul meu: linistit, curat, izolat, cu iesire la drumul public, un adevarat chilipir. “Las-o la un sfert, i-am zis, si ti-o cumpar! Mai pun ceva si fac alta!”. Speriat sa nu ramina cu piatra de moara atirnata de git, omul batu palma. Ca sa facem actele trebui sa mergem in oras sau ce-o fi fost locul acela cu vreo cinci-sase case, o circiuma si un magazin, plus o maghernita prapadita, care era primaria. Devenisem cetateanul cu numarul sapte din Orasul fara nume, cum se numea locul acela, cu sansa de a fi numit cetatean de onoare, dupa publicarea cartii, pe care o incepusem. De unde venisem, n-aveam nicio sansa!