În dramă, îţi place să fii susţinut, nu consolat. Suporţi doar egalitatea camaraderiei. Nu ai ce face cu mila, care e o solidaritate de sus. Ea creează o tranchilizare, un calm artificial pentru ceilalţi, baraj între ei şi tine chiar şi pe patul morţii. Ei sunt consolatori (pentru a se apăra de suferinţa ta), dar tu nu eşti consolabil.
Cum, atunci, această maree a cărţilor consolatoare, a ideologiei şi a stilului consolator, a teoriilor conspiraţioniste avataruri ale consolării (n-ai nici o vină că eşti neînsemnat, o fiinţă de prisos, de fapt alţii sunt responsabili de lume), toată această mitologie pop a consolării, deculpabilizării şi infantilizării, masivul logos al liniştirii generale, de douăzeci de ani încoace? Într-atât suntem de demni de milă?
Cum, atunci, această maree a cărţilor consolatoare, a ideologiei şi a stilului consolator, a teoriilor conspiraţioniste avataruri ale consolării (n-ai nici o vină că eşti neînsemnat, o fiinţă de prisos, de fapt alţii sunt responsabili de lume), toată această mitologie pop a consolării, deculpabilizării şi infantilizării, masivul logos al liniştirii generale, de douăzeci de ani încoace? Într-atât suntem de demni de milă?
No comments:
Post a Comment