![]() |
Periaj Dentar - Foto: PianoCabinet.ro |
Placa bacteriana este foarte periculoasa daca nu este indepartata corect, ducand la aparitia garantata a cariei, a tartrului si parodontopatiilor marginale. Pentru a scapa de ea trebuie facut un periaj profesional, pe care doar stomatologul il poate executa. In general, periajul dentar profesional se poate face o data la doua sau patru luni si este foarte eficient in prevenirea unor probleme grave aparute la nivelul dintilor si gingiilor. Avantajul unui periaj profesional tine, pe langa indeparatarea corecta a placii bacteriene, si de corectarea discromiilor exogene, adica niste culori anormale ale danturii aparute de la un vin rosu sau de la fumat. Periajul profesional se realizeaza destul de rapid, fara a provoca disconfort sau dureri. Se vor folosi piese montate la dispozitivul contra-unghi de la scaunul dentar. Piesele nu sunt altceva decat periute circulare care au diametre mici, din filamente de plastic cu o duritate mare. Pasta de dinti folosita la periaj este abraziva, contine fluor. Prin miscarile circulare facute de stomatolog cu aceasta perie speciala dispare imediat si placa bacteriana si tartrul. Se elimina astfel si riscul aparitiei afectiunilor gingivale.
Inainte de periajul dentar profesional se recomanda o sedinta de detartraj cu ultrasunete, pentru a lustrui si netezi suprafetele dintilor. Daca se doreste, se poate peria si limba, partea posterioara, iar spatiile interdentare se curata cu benzi abrazive. Nu este necesara anestezia, pacientul poate pleca imediat si isi poate relua treaba fara probleme, insa trebuie sa treaca ceva timp pana sa manance pentru a se mentine efectul optim al tratamentului.
No comments:
Post a Comment